Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști | 2012-2013

Continuarea programului Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști, ediția 2012-2013 este anunțată de Fundația Euromonitor pentru Excelență, cu sprijinul Agenției AD Media Consult.

Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști reprezintă un program de încurajare și facilitare a pregătirii profesionale și se adresează jurnaliștilor care doresc să capete o expertiză profesională în problematica europeană. Acest program îi ajută pe participanți să aprofundeze înțelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între Statele Membre, precum și maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.

Programul „Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști” cuprinde trei etape de pregătire profesională:

  1. - un training specializat, susținut în România de către specialiști în relații  europene;
  2. - o călătorie de studii, de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliștii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu oficiali ai Uniunii Europene;
  3. - stagii de pregătire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor prestigioase organizaţii de presă europene.

La încheierea fiecărei faze sunt selectați jurnaliștii care vor participa la faza următoare.

Și la ediția 2012-2013 sunt așteptați să aplice la programul de Burse Europene JTI  atât jurnaliști din România, cât și din Republica Moldova, din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile social, politic și economic, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • Experiență profesională de minim 3 ani

  • Vârstă de până în 35 de ani

  • Abilități de comunicare în limba engleză (cunoașterea limbii franceze reprezintă un avantaj)

Dosarul de înscriere va cuprinde:

  • Curriculum Vitae

  • Formular de înscriere disponibil pe site-ul Euromonitor (www.euromonitor.ro)

  • Fotografie color tip pașaport

  • Portofoliu (două materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate)

  • Trei scrisori de recomandare, de preferință una de la superiorul direct sau managerul instituției la care lucrează.

Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 10 OCTOMBRIE 2012 (inclusiv), toate înscrierile având mențiunea « Pentru Bursele Europene JTI ».

Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția  pe baza unui interviu.

Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști a fost lansat în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, ca o continuare a programului de stagii inițiat de National Forum Foundation/Freedom House în anii ’90, cu sprijinul Guvernului SUA, iar ulterior, începand cu anul 2000, cu finanțarea JTI.

Încă de la început, obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților  tinerilor jurnaliști, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practică profesională specializată, mai intâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.

Programul ediției 2012–2013 a Burselor Europene JTI pentru Jurnaliști :

Trei zile de training în România (zona Brașov) cu traineri și lectori specializați, profesori universitari, experți și ziariști specializați în economie. Domenii de expertiză : comunicare, jurnalism, economie generală și economie comunitară, legislația Uniunii Europene, instituții și regulamente ale Uniunii Europene, diseminarea informațiilor în media.

O vizită de studii de o săptămână la instituțiile Uniunii Europene și întâlniri cu oficialii Uniunii Europene.

Trei săptămâni de Internship la una dintre agențiile de presă europene*.

* După fiecare stagiu se va face o selecție a participanților la etapa următoare.


Dosarele de inscriere se vor depune la:
Ad Media Consult srl,
Str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, Vila I-2,
Comuna  Voluntari, Jud. Ilfov,
Cod poștal 077190
România
Persoana de contact:
Irina Apostol,
Telefon : 004-0744584620,
Fax : 004-0318164770,
E-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro
Pentru detalii suplimentare vă puteți adresa Fundației Euromonitor pentru
Excelență, la adresa: Calea Floreasca, nr. 167, Etaj4, Sector 1, București;
Telefon /Fax: 0040212116641,
persoană de contact: Violeta Jianu,
Mobil: 0040726305859,
E-mail: violeta.jianu@euromonitor.ro.

Fundația Euromonitor pentru Excelență este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, scopul principal al acesteia fiind acela de a promova, susține și recunoaște importanța fundamentală în cadrul societății românești de astăzi a excelenței, a elitei, a dezvoltării durabile, a responsabilității sociale precum și a managementului schimbării și a progresului socio-economic.

JT International Romania (JTI) este membră a Grupului Japan Tobacco (JT), producător mondial de produse din tutun. JTI comercializează trei dintre cele mai vândute cinci mărci la nivel mondial  : Winston, Mild Seven și Camel. Alte mărci internaționale includ Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie of London, Glamour și LD. Având sediul central la Geneva (Elveția) și vânzări nete de 9,6 miliarde USD în anul fiscal incheiat la 31 decembrie 2009, Japan Tobacco International are peste 25.000 de angajați și operațiuni în 120 de țări. Pentru mai multe informații, vizitati www.jti.com.

Ad Media Consult s.r.l. este o agenție antreprenorială care furnizează servicii de mediarelations, mediatraining, publishing, organizare de evenimente. Are în portofoliu și activități de management de proiect în beneficiul unor companii autohtone sau multinaționale.

Tu ești pregătit pentru o bursă europeană în jurnalism? Atunci ce mai aștepți? Aplică acum!