Browse By

Băsescu: Nu văd unde e supărarea. Uniunea Sovietică nu mai există. Dacă unii au dureri, eu nu am

Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat astăzi nedumerit de reacţia Moscovei faţă de declaraţiile sale, comentând că nu vede unde este „supărarea” de vreme ce „Uniunea Sovietică nu mai există”.

basescu intra intr-o limuzina

basescu intra intr-o masina neagra

„Unii devin sensibili şi când discuţi de istorie. Eu nu sunt istoric. Răspunsul meu a fost în deplin acord cu poziţia României. Nu văd unde este supărarea. Uniunea Sovietică nu mai există. Noi avem acum o relaţie cu Federaţia Rusă, iar când discutăm despre Uniunea Sovietică, discutăm despre ceva ce a fost. Iar despre istoria noastră nu avem cum să discutăm. Am înţeles că sunt deja mari analişti militari şi politici care s-au isterizat cum atacăm noi Federaţia Rusă. Nu, este o realitate din istoria acestei ţări. Nimic nou sub soare, mai ales că poziţia a fost în deplin acord cu condamnarea Pactului Ribbentrop – Molotov. Dacă cineva are dureri pe la vreo Antenă 3, cu analişti mereu furioşi că a dispărut Uniunea Sovietică, o avea dureri, dar eu n-am”, a declarat Băsescu.

Întrebat cum comentează faptul că reacţiile ruseşti au apărut la nivel de purtător de cuvânt, Băsescu a răspuns: „Dacă vouă vi s-a părut reacţie ţeapănă…”.