Browse By

Aventurile bravului poliţist de ţară, să fie el disponibilizat?

Aventurile bravului poliţist de ţară, să fie el disponibilizat

Aventurile bravului poliţist de ţară, să fie el disponibilizat

La Glodeanu-Siliştea – Judeţul Buzău -, lucrurile nu stau, deloc, la fel de roz, ca-n judeţul vecin, Ialomiţa. Şeful de post, un bărbat cu prestanţă, între două vârste şi cu ochelari, mă priveşte circumspect şi-mi cere să nu-i dau numele sau vreo poză „pe undeva”.

– „Nu citiţi ziarele? Nu ştiţi ce s-a-ntâmplat la noi? Nu ştiţi situaţia cu ăia trei care au furat dintr-o maşină de la Văcăreasca?”
– „Nu”, zic eu.
– „Păi asta a fost extrem de grav”, zice omul meu.
– „Au oprit acolo şi au spart o maşină. Doi tineri i-au văzut şi ne-au anunţat. Noi am ieşit în stradă, cu maşina, şi le-am barat drumul. N-au oprit. Au luat-o prin şanţ, şi era gata-gata să-l strivească pe unul de-ai noştri. Am folosit armamentul din dotare. Unul a murit, iar doi sunt închişi”. Face o pauză şi priveşte fix spre geam. „Aşa că aveţi grijă. Mi-au mai făcut probleme, şi mie şi familiei, colegi de-ai dumneavoastră”, spune după un timp.
Aflu că de comună aparţin nouă sate.
– „Şi oameni la post?” întreb.
– „Trei, mari şi laţi. Ca să nu spun că e foarte posibil să rămână unul singur…”. Se opreşte iar. Stă aşa un timp, apoi mă priveşte fix. „Asta e”.

„E unu’ singur, mamă, peste trei sate. Da’ e tare”

Deşi nu e linişte sub castanii Buzăului, iar poliţistul se află, în general, la prea mulţi kilometri de locul faptei, gospodarii sunt mereu apăraţi, cel puţin din perspectivă morală, de propriul simţ al umorului. Nea Fană, din Căldăruşanca, spune că lucrurile sunt sub control.

– „Sunt, tăticule, găinării câte vrei. Fură bagabonţii ce găsesc prin curţi, găini, animale, butelii. Ca să vândă pentru băutură, ori de foame. Păi de un’ să-l iei pe poliţist? Suni la 112. Alo. Poliţia ?! Trimite echipaju’ la alde cutare, că e jale – latră câinii, guiţă porcu, ţipă femeia. Şi vine tot ai noştri”.
– „Poliţia din comună?”
– „Păi doar nu crezi mata că vine Interpolu’. Ai noştri, păi cum dară? Şi dacă nu vrei să suni la 112, suni direct la el, la şefu de post, pe mobil, că are mobil. Da’ acu depinde dacă te aude, să n-aibă omu’ vreo treabă, prin bătătură…”.
O bătrână din Limpeziş e foarte încântată de noul şef de post.
– „E singur mamă, la trei sate. Da’ e tare. Ascultă-mă, că e tare. Acu’ trei zile a furat unii cazanele de ţuică. Şi atunci el, în două zile i-a prins şi i-a dus la amprente, la Buzău. Ştii cum e?! N-ai văzut. N-avem nicio grijă”, zice.
– „Şi cum îl cheamă?” întreb eu, la fel de încântat.
– „Da’ cine ştie, maică, cum îl cheamă. Te interesezi şi mata: unde e, bre, şefu’? Şi el, odată apare”.
Vreau să-i fac o poză, dar mă refuză cochet. „Nu, bre, cum să-mi faci poză, că mă bate ăla bătrân”. Mă nedumiresc ridicând din sprâncene. „Moşu’ meu. Are 73 de ani, da’ e gelos, auzi…Dracu’ ştie ce e-n capul lui, că nu mă scapă din ochi, aşa de 70 de ani, cum mă vezi…”

Lucru la program

Pe drumul spre Tulcea, fie în judeţul Constanţa – la Saraiu -, fie în judeţul Tulcea – la Topolog -, modelul cu Poliţia încuiată la două rânduri de lacăte, după ora 16.00, este deja obişnuinţă.

La postul din Saraiu, găseşti în feresatră un număr de mobil la care să apelezi dacă ai „o nevoie stringentă”.

– „Că dacă nu e grav, îi spun omului să vină a doua zi, dimineaţă. Gata cu permanenţa”, zice şeful de post, aflat, cu treabă, prin vecini. „Suntem puţini, n-avem carburant. La 16.00 închidem. Cine are nevoie, seara, sună la 112 şi-i trimit patrula”. Probleme sunt destule, dar nu foarte grave, mai spune omul. „Se ceartă românii pe pământ, mai se fură din curţi, câte-o menghină, câte-o coasă… Dar, pe rând, îi rezolvăm pe toţi”.
La Poliţia din Topologu, programul e prins în piuneze la avizier, lângă poartă. De luni până vineri, audienţe, dimineaţa, până la ora 10.00. Tot de luni până vineri, de la 10.00 la 16.00, teren. Cele două lacăte de pe uşă mă conving că am ajuns după program.
– „Aveţi nevoie de poliţist?” mă abordează un localnic amabil.
– „Voiam să schimb două vorbe” zic. Omul scoate telefonul, se interesează de un nume, de altul. Reiese că n-am noroc. Se apropie, totuşi, şi-mi întinde mobilul. „Vorbiţi!” zice.
– „Alo”, spun şi eu mecanic, iar o voce cam plictisită mă întreabă de problemă. „Probleme n-am. Fac un reportaj”, explic, iar vocea mă trimite, mintenaş, la inspectorat şi închide.
Omul,amabil, mă vede descumpănit şi-şi exprimă regretele: „Ce să vă spun, dacă pot să vă ajut eu, vă ajut…”. Îi mulţumesc pentru amabilitate şi-l salut, gata de plecare.

Cocoş îi face ca la… Nufăru

La Nufăru, dincolo de Tulcea, pe malul braţului Sulina, cum mă duc spre bac, dau de doi poliţişti ieşiţi la poarta sediului, ca să stea cu ochiul pe comunitate.

– „Vă descurcaţi?”
– „Păi eu ştiu ce să zic? îmi răspunde şeful zâmbind. „Trei oameni acoperim patru sate, pe ambele maluri. Acu’, dacă enoriaşii sunt cuminţi, ne-om descurca. Dacă se apucă de prostii, ştiu şi eu?! Zic că ne facem treaba. Atenţi şi vigilenţi. Cine nu e cuminte…”
– „…Îl faceţi ca la Nufăru”, spun eu repede, nu cumva să pierd cârligul.
– „Nici chiar aşa, că nu ne dăm cocoşi”, răspunde şi şeful prompt.

Fac ochii mari. „Păi da, zice, că pe mine mă cheamă Cocoş. Sorin Cocoş”. Rămân uimit, iar, şefu îmi zâmbeşte, face stânga-n prejur şi pleacă la post.

În concluzie, nouă nu ne mai rămâne decât să ne rugăm la Dumnezeu, pentru sănătatea tuturor poliţiştilor rămaşi la post, ca să aibă cine ne răspunde la telefon în caz de vreo problemă.

  • baby,

    Sincer nu mi se pare nimic interesant convorbirea voastra cu Cocos..alta treaba n`avea Cocos decat sa vorbeasca cu niste retardati ca voi..numai minciuni..