Browse By

9 sfaturi pentru turiști de la agenția care a trimis 15.000 de clienți în destinații exotice

Vara este principalul sezon de vacanță pentru turiștii români, dar și cea mai solicitantă perioadă pentru agențiile de turism. Timpul foarte scurt și numărul mare de solicitări generează, de cele mai multe ori, lipsuri în comunicarea client – agenție, motiv pentru care tot vara este și sezonul în care au loc cele mai multe plângeri referitoare la vacanțe. Pentru a veni în ajutorul românilor care călătoresc în destinații exotice vara aceasta, specialiștii Eturia au strâns o serie de sfaturi utile și sugestii care pot transforma vacanța dintr-un fiasco într-o experiență de neuitat. Eturia este una dintre puținele companii din România care au reușit, în cei 9 ani de activitate, să fidelizeze 80% dintre cei peste 15.000 de clienți.

  1. Alegeți destinația de vacanță în funcție de ceea ce vă doriți, nu în funcție de ceea ce este la modă

Trenduri există în toate industriile, însă atunci când vine vorba despre vacanță, este riscant să urmezi doar ‘moda’. Sfatul specialiștilor de la Eturia este să cercetezi toate ofertele disponibile pe piață și să alegi ceea ce simți că se potrivește cel mai bine. Discută cu un consultant în turism pentru a primi cea mai bună recomandare. Poți greși ghidându-te după prejudecăți. „Cele mai des întâlnite prejudecăți sunt cele legate de buget versus destinația aleasă. Turiștilor nu le vine să creadă atunci când le explicăm că un sejur în Mauritius sau Republica Dominicană poate fi la un preț similar cu o vacanță într-o destinație europeană sau în Turcia.” a declarat Alexandra Pârvu, Marketing Manager Eturia.

  1. Nu lăsați să primeze criteriul prețului

Deși prețul este de cele mai multe ori criteriul principal al turiștilor români, sfatul Eturia este ca turiștii români să încerce să vadă dincolo de acesta sau să înțeleagă termenul de preț corect. Oricât ne-ar plăcea să credem că putem găsi vacanțe excepționale la prețuri mici, realitatea este că în final vom avea parte de experiența pentru care am plătit. Chiar dacă te bucuri de un preț mai mic în momentul achiziționării unei vacanțe, vei regreta probabil că ai ales o economie de câteva zeci de euro în detrimentul unui zbor mai scurt, a unui hotel mai bun sau a unor mese tradiționale. Încă de la început turistul trebuie sa întrebe agenția care este prețul final al vacanței pentru a evita adăugarea taxelor sau a altor costuri neprevăzute.

  1. Alegeți consultantul de turism care înțelege cel mai bine ceea ce vă doriți

Personalizarea, comunicarea și relația pe termen lung cu agenția sunt aspectele cele mai apreciate de turiștii Eturia și principalele motive pentru care aceștia revin.

„Foarte apreciat este că specialiștii Eturia vând doar destinații pe care deja le-au vizitat, în întreaga lume, agenția investind de la lansare și până acum sute de mii de euro în călătorii de documentare pentru angajați”, a declarat Alexandra Pârvu, Marketing Manager al agenției Eturia.

  1. Calitatea și mai puțin cantitatea

Vacanța perfectă este cea în care ai parte de servicii de calitate, axate pe nevoile și dorințele tale și ale celor alături de care călătorești. Înainte de a-ți planifica vacanța, discută cu agentul de turism despre pasiunile tale și, eventual, despre cele ale familiei tale, iar aceștia te vor ajuta să identifici pachetele turistice care includ activitățile voastre preferate.

Pentru a se plia cât mai bine pe nevoile clienților în vacanță, Eturia a lansat anul trecut pachetele Family Vacations, special concepute pentru familiile cu copii, circuite cu dificultate medie și sejururi la plajă la resorturi cu activități pentru copii. Pe lângă acestea, agenția a venit cu un concept ambițios pe partea de turism exotic – vacanțele Wellness & Spa la resorturi specializate pe tratamente de detoxifiere, ayurvedice și management al greutății corporale, cum este și pachetul lansat împreună cu Andreea Raicu. Și de această dată, pachetele au venit ca un răspuns la cererea în continuă creștere pentru astfel de servicii.

O altă categorie de produse noi ale agenției este reprezentată de circuitele însoțite de Răzvan Pascu, iar anul acesta, în urma recomandărilor clienților, Eturia a lansat circuitele Relax Group în destinații cu acces la plajă, însoțite de un specialist Eturia. Acest produs vine în sprijinul celor care nu stăpânesc bine limba engleză sau care călătoresc singuri și își doresc să aibă un grup în care să poată socializa.

  1. Căutați agențiile de turism care au testat destinația sau produsul turistic pe care îl vând

Sugestiile și recomandările pe care le primiți de la agenții de turism care au vizitat destinațiile pe care vi le recomandă sunt mult mai relevante decât informațiile pe care le găsiți pe internet. Apelând la agenții Eturia, spre exemplu, veți beneficia de experiența acestora în cele peste 170 de călătorii de informare efectuate în 106 destinații promovate.

De asemenea, în acești 9 ani de activitate Eturia a semnat parteneriate cu 160 tour operatori locali și cu peste 150 de hoteluri de renume din întreaga lume pentru a putea garanta un bun raport calitate/preț pentru toate vacanțele oferite.

  1. Căutați agențiile de turism care vă pot personaliza vacanța în funcție de profilul și dorințele dumneavoastră

„Secretul stă în identificarea dorințelor clienților, cât mai precis cu putință. Vacanța este un vis, este acel moment din an așteptat cu mult entuziasm. Și pentru că vindem visuri, trebuie să ne asigurăm că totul decurge conform așteptărilor. Fidelizarea începe de la primul contact cu clientul și nu se termină niciodată. Scopul nostru este să îi oferim exact ce i se potrivește, de la destinație până la tipul camerei sau locurile în avion preferate”, a declarat Sorin Stoica, co-proprietar al agenției Eturia.

  1. Acordați o importanță deosebită hotelului

În cele mai multe destinații turistul are zeci de opțiuni de cazare prezentate pe diverse site-uri de vânzări online, însă multe dintre hoteluri sunt prezentate într-o lumină mai bună decât este cazul.

Eturia a decis în urmă cu mai bine de 4 ani să încheie contracte directe cu hoteluri din întreaga lume, iar toate aceste hoteluri sunt inspectate și clasificate corect ca număr de stele. În acest mod, turiștii care aleg Eturia pot avea încredere că aleg cea mai bună variantă de cazare pentru vacanța lor: de la calitatea plajei până la luminozitatea camerei, calitatea serviciilor de masă sau de curățenie.

  1. Siguranța călătoriei dumneavoastră este importantă

Atunci când turiștii ajung într-o destinație îndepărtată, siguranța și disponibilitatea oferite de partenerii Eturia de la fața locului le asigură o vacanță fără griji și reprezintă plusul de care turiștii au nevoie pentru a-și dori să revină. Totodată, Eturia le oferă pachete personalizate de asigurare care oferă protecție în cazul apariției unor evenimente neprevăzute.

  1. Rezervați-vă biletul de avion printr-o agenție de turism

Astăzi este destul de simplu să îți faci o rezervare de bilet de avion online. Trebuie însă să știi că sunt câteva riscuri pe care ți le asumi. în cazul în care avionul întârzie sau se anulează zborul ai riscul de a pierde toți banii pentru serviciile plătite la destinație.

În momentul în care rezervi cu o agenție de turism aceasta se ocupă de toate aspectele, de la rerutarea pe altă companie aeriană, la preluarea riscului pentru anularea de servicii la sol. Poți face o economie rezervând singur, dar te poți trezi în situația de a pierde întreaga vacanță.

Principalele destinații pentru care au optat clienții Eturia în ultimii 9 ani sunt Republica Dominicană, Thailanda, Cuba, Indonezia, Peru, SUA, Mauritius, Tanzania și Maldive. În medie 60% dintre aceștia au preferat circuitele turistice, în timp ce 40% au ales sejururile la plajă.