Browse By

4. Unități majore de relief ale Europei

Unitățile sunt grupate pe trepte de relief și substratul genetic din Europa, iar cele mai reprezentative sunt:

A. Unități montane: aparțin unor sisteme formate în trei etape distincte

    Unități alpine (finalul mezozoicului și în neozoic)

1. Munții Alpi

– limite: Marea Ligurică în vest și Câmpia Panonică în est;
– formați în orogeneza alpină (mezozoic) prin încrețirea scoarței terestre;
– domină rocile metamorfice;
– lungime – 1200 km;
– altitudini de peste 4000 m; max: 4807m Vf. Mont Blanc;
– prezența reliefului glaciar;
– prezența reliefului carstic;
– prezintă masivitate.

2. Munții Carpați

– limite: din Bazinul Vienei (C. Panonică) până în Valea Timokului;
– formați în orogeneza alpină (mezozoic) prin încrețirea scoarței terestre;
– domină rocile metamorfice;
– au traseu sinuos și sunt mai fragmentați decât Alpii;
– altitudinea max: 2655 m – Vf. Gherlakovka din M. Tatra;
– prezența reliefului glaciar; – prezența reliefului carstic;
– prezența reliefului vulcanic – cel mai lung lanț vulcanic din Europa;
– prezintă masivitate în Carpații Meridionali și în M. Tatra, restul fiind fragmentați.

3. Munții Pirinei

– limite: de la Golful Biscaya până la Marea Mediterană; despart Pen. Iberică de continent;
– formați în orogeneza alpină (mezozoic) prin încrețirea scoarței terestre;
– domină rocile metamorfice;
– lungime 400 km;
– altitudini de peste 3000 m;
– prezintă relief glaciar și chiar ghețari de tip pirinean (fără văi glaciare);
– Pirinei Centrali sunt foarte masivi, în timp ce Pirinei Atlantici și Mediteraneeni sunt mai fragmentați.

4. Munții Apenini

– sunt situați în Pen. Italică;
– formați în orogeneza alpină (mezozoic) prin încrețirea scoarței terestre;
– domină rocile metamorfice;
– se desfășoară sub formă de culmi paralele orientate nord-sud;
– partea centrală este cea mai înaltă, având altitudinea maximă de peste 2900 m; E – în nord apar alunecări de teren; – în sud se găsește relief vulcanic și vulcani activi: Vezuviu;
– fragmentați de numeroase văi și depresiuni.

5. Munții Caucaz

– situați între Marea Neagră și Marea Caspică;
– formați în orogeneza alpină (mezozoic) prin încrețirea scoarței terestre;
– domină rocile metamorfice; se mai găsesc și roci vulcanice și calcare;
– altitudinea maximă în Europa: 5642 m – Vf. Elbrus;
– prezintă relief vulcanic, carstic și glaciar;
– sunt traversați de trecători la înălțime (Pasul Crucii – 2380 m);
– prezintă masivitate.

6. Munții Dinarici

– sunt situați de-a lungul țărmului Mării Adriatice;
– formați în orogeneza alpină (mezozoic) prin încrețirea scoarței terestre;
– domină rocile metamorfice;
– relieful carstic are o largă răspândire;
– se caracterizează prin prezența șirurilor paralele, ce se extind și în Marea Adriatică formând țărmul dalmatic.

7. Munții Balcani

– situați în Peninsula Balcanică;
– formați în orogeneza alpină (mezozoic) prin încrețirea scoarței terestre;
– domină rocile metamorfice;
– mai joși decât Carpații; alt max. 2376 m – Vf Botev;
– formați din două culmi între care se găsește Valea tectonică a Tundjei;
– relief mai puțin variat decât al Carpaților.

8. Munții Pindului

– ocupă partea vestică a Greciei;
– formați în orogeneza alpină (mezozoic) prin încrețirea scoarței terestre;
– domină rocile metamorfice;
– altitudinea maximă 2911 m – Vf. Olimp;
– se extind în Marea Adriatică, formând țărm dalmatic.

    Unități hercinice (finele paleozoicului)

9. Munții Ural

– se află la contactul dintre Europa și Asia;
– sunt orientați de la nord la sud și au o lungime de 2000 km;
– formați în orogeneza hercinică (paleozoic) prin încrețirea scoarței terestre și eroziune;
– domină rocile metamorfice.

10.  Munții Pădurea Neagră – Vosgi

– situați pe teritoriul Germaniei;
– formați în orogeneza hercinică (paleozoic) prin încrețirea scoarței terestre și eroziune;
– domină rocile metamorfice;
– reprezintă un sistem de horsturi (Pădurea Neagră și Vosgii) și grabene (Valea Rinului);
– altitudini ce depășesc 1400 m;
– relief vulcanic.

11. Masivul Şistos Renan

– are orientare est-vest și se află de-o parte și de alta a Rinului;
– formați în orogeneza hercinică (paleozoic) prin încrețirea scoarței terestre și eroziune;
– domină rocile metamorfice;
– a fost afectat de erupții vulcanice; apare relieful vulcanic (maare – depresiuni vulcanice circulare);
– înălțime medie: 600 – 800 m.

12. Munții Jura

– se găsesc la nord de M. Alpi;
– formați în orogeneza hercinică (paleozoic) prin încrețirea scoarței terestre și eroziune;
– domină rocile metamorfice;
– altitudinea maximă: 1723 m – Vârful Cret de la Niege;
– au straturile de rocă dispuse în cute regulate, paralele și o structură ce a dat naștere unui tip de relief: relieful jurasian.

    Unități caledoniene (începutul paleozoicului)

13. Munții Penini

– se află pe teritoriul Marii Britanii;
– s-au format în orogeneza caledonică, dar au fost afectați și de cutările hercinice;
– puternic erodați și faliati;
– prezenta calcarelor și a reliefului carstic;
– altitudini sub 900 m.

14. Munții Scandinaviei

– se află în nordul Pen. Scandinavice;
– s-au format în orogeneza caledonică, dar au fost ridicați pe verticală în timpul orogenezei alpine;
– au altitudini de peste 2000 m;
– sunt afectați de glaciația cuaternară, este prezent relieful glaciar;
– la contactul cu Marea Norvegiei se formează fiorduri.

B. Unități de podișuri

    Pe structuri vechi

a. Donețk, Central Rus,Volgăi, Dobrogei;

15. Podișul Finlandei

– se află în estul Pen. Scandinavice;
– se suprapune Scutului Baltic (precambrian);
– este alcătuit din șisturi cristaline străpunse de granițe; este puternic modelat de ghețarii cuaternari; apare astfel relieful glaciar reprezentat de șiruri de morene între care se pot așeza lacuri;
– altitudinea maximă este de 1324 m.

    Pe structuri noi

a. Piemontul Getic, Piemontul Italian; Depresiunea Transilvaniei

    Pe structuri hercinice

16. Masivul Central Francez

– se află în vestul Franței;
– formați în orogeneza hercinică (paleozoic) prin încrețirea scoarței terestre și eroziune;
– domină rocile metamorfice;
– a fost afectat de vulcanismul din neozoic, motiv pentru care se observă astfel numeroase conuri și cratere;
– în partea de sud se găsește relief carstic cu numeroase sectoare de chei;
– altitudinea maximă este de 1886 m.

17. Podișul Meseta Spaniolă

– se află în partea centrală a Pen. Iberice;
– formați în orogeneza hercinică (paleozoic) prin pi încrețirea scoarței terestre și eroziune;
– domină rocile metamorfice;
– intens erodată și faliată, dominată de culmi alungite, numite sierre;
– relief ruiniform apărut prin eroziune diferențială;
– pe cele mai înalte vârfuri apare relief glaciar (Sierra de Gredos – 2592 m).

18. Podișul (Patrulaterul) Boemiei

– se află pe teritoriul Cehiei;
– este alcătuit din Podișul Boemiei, încadrat de Colinele Ceho-Morave, M. Sudeți, M. Metaliferi, în centrul patrulaterului aflându-se M. Pădurea Boemiei;
– formați în orogeneza hercinică (paleozoic) prin încrețirea scoarței terestre și eroziune;
– domină rocile metamorfice;
– relief carstic.

C. Unități de câmpie

    Câmpii fluvio-glaciare

19. Câmpia Nord-Europeană

–  se mai numește C. Germano-Polonă;
– este o câmpie de subsidență (se scufundă lent);
– a fost modelată de ghețarii cuaternari; se găsesc forme ale reliefului glaciar – câmpuri de morene, sandre;
– prezintă altitudini negative în C. Olandei care au fost închise cu diguri numite poldere;
– este o câmpie vălurită, acoperită cu loess.

20. Câmpia Padului

– este un vechi golf al Mării Adriatice în care s-au depus sedimente aduse de râuri din Alpi;
– s-a format în cuaternar;
– are altitudini scăzute, sub 200 m.

21. Câmpia Panonică

– se află între M. Dinarici, M. Alpi și M. Carpați;
– s-a format în cuaternar prin depunere de sedimente pe locul lacului panonic;
– este alcătuită din roci sedimentare;
– are fundament cristalin, căzut în trepte;
– pe suprafața sa se găsesc munți insulari.

22. Câmpia Română

– se desfășoară de-a lungul Dunării, sub formă de fâșii paralele reprezentate de lunca Dunării, terasele Dunării, câmpia de loess, câmpiile de subsidență și: câmpiile piemontane.

    Câmpii pe structură de podiș

23. Câmpia Europei de Est

– aflată în estul Europei, este cea mai întinsă câmpie a Europei și a doua în lume după C. Amazonului;
– este formată pe Scutul Baltic (precambrian), peste care s-au depus straturi de sedimente;
– este alcătuită din câmpii joase, câmpii colinare și podișuri joase puternic erodate;
– dintre podișuri: Pod. Volgăi, Pod. Central Rus, Col. Timan, Pod. Valdai; – altitudinea minimă: 28 m;
– altitudinea maximă: 463 m în Col. Timan;
– a fost modelat de glaciația cuaternară, în urma căreia s-a depus un strat gros de loess;
– principalele sisteme fluviale sunt orientate nord-sud.

24. Câmpia Finlandei

– mărginesc golful Finic și Botnic
– a fost modelată de ghețarii cuaternari
– are loc un proces continu mișcare prin ridicare rapidă(1m/100ani)

    Câmpii fluvio-litorale

25. Câmpia Mării Negre (Precaspică)

– este situată în paretea de N a Mării Caspice
– limite Colinele Volgăi în vest și Podișul Ustiurtit în est
– fundament de vârstă precambriană
– altitudinea variază între 149m și – 28m
– este bogat în zăcăminte petroliere

26. Câmpia Tamisei

– este axată pe fluviul Tamisa
– este așezată între Chilterns Hills la nord, și North Downs la sud
– altitudine coboară de la vest la est și dispre margini spre partea centrală, în care curge fluviul Tamisa
– formează unul dintre cele mai cunoscute estuare de pe glob