2016. Autostrada Braşov – Comarnic – Bucureşti, hartă şi traseu

2016. Autostrada Braşov - Comarnic - Bucureşti - hartă şi traseu

2016. Autostrada Braşov - Comarnic - Bucureşti - hartă şi traseu

Deşi e mare nevoie de ea, autostrada Braşov-Bucureşti nu va exista mai devreme de anul… 2016.

Autorităţile au promis acest lucru chiar dacă pare greu de crezut, având în vedere că niciunul dintre tronsoane nu este gata.

Motivul pentru care autostrada nu este finalizată ţine atât de lipsa constructorilor, cât şi de stat. Acesta nu a reuşit să rezolve problema exproprierilor.

Autostrada Braşov-Bucureşti va fi finalizată în anul 2016

Autostrada Braşov-Bucureşti va fi finalizată în anul 2016

Întârzieri majore pe Comarnic-Braşov

Comarnic-Braşov este partea cea mai problematică. Autorităţile nu au găsit nici acum un nou constructor după retragerea, în 2010, a concernului franco-elen Vinci-Aktor.

Anul acesta autorităţile vor trebui să găsească constructorul, urmând ca în trimestrul al doilea al acestui an să înceapă procedurile de licitaţie.

Ministerul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că în acest moment sunt în revizuire documentaţiile pentru lansarea procedurilor, termenul de execuţie pentru autostrada Braşov-Bucureşti fiind anul 2016.

Autostrada București – Brașov

Autostrada București – Brașov este o autostradă în construcție cu o lungime de 173 km care va lega orașele București, Ploiești, Comarnic, Sinaia, Predeal și Brașov.

Aceasta se află pe una dintre cele mai solicitate rute de pe întreaga secțiune de drumuri naționale, având și o deosebită importanță economică și turistică.

La sfârșitul lui 2011 este în lucru tronsonul dintre București și centura Ploieștiului(62 de km).

Autostrada este împărțită în 4 tronsoane :

Secțiune Rută Lungime (km) Perioada oficială Finanțare Comentarii
1 București – Moara Vlăsiei 19.5 05.2008 – 12.2010 Bugetul de stat În lucru
2 Moara Vlăsiei – Ploiești 42.5 07.2007 – 07.2010 Bugetul de stat În lucru
3 Ploiești – Comarnic 48.6 2010 – 2014 Concesiune, 25 ani
4 Comarnic – Brașov 58[5] 2009 – 2013 Concesiune, 25 ani

Tronsonul București – Moara Vlăsiei
Primul tronson al autostrăzii București – Brașov este o autostradă de degajare cu o lungime de 19,5 km și patru benzi de circulație. Traseul autostrăzii începe din sectorul 2, mai exact din strada Petricani, și continuă spre nord, pe pasajul Petricani peste calea ferată București – Constanța, la kilometrul 7 trece peste ocolitoarea existentă a Bucureștiului, iar după aproximativ 4,5 km se intersectează cu viitoarea autostradă de centură a capitalei printr-un nod rutier, continuând până la Moara Vlăsiei.

Finanțarea este asigurată de Guvernul României, valoarea proiectului se ridică la 183.6 milioane Euro, execuția și proiectarea au fost câștigate, prin licitație, de asocierea Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. și Tirrena – Scavi S.p.A., iar termenul oficial de finalizare a lucrărilor este decembrie 2010.
Cronologia evenimentelor și a activității de construire : În urma licitației organizate pe data de 21 februarie 2007 de către CNADNR, la care au participat 7 ofertanți, contractul a fost atribuit firmelor asociate Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. și Tirrena – Scavi S.p.A. Finanțat în întregime de Guvernul României, valoarea acestui contract este de 152,8 milioane Euro. Valoarea exproprierilor, conform studiului de fezabilitate, se ridică la 27 milioane Euro.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 16 mai 2008, moment în care contractul intră în vigoare, iar pe 26 mai 2008 se comunică începerea efectivă a lucrărilor. Durata lucrărilor de construcție este de 18 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor și 36 de luni de garanție.
Tronsonul Moara Vlăsiei – Ploiești
Este o autostradă de legătura în lungime de 42,5 km și patru benzi de circulație. De la Moara Vlăsiei, direcția generală fiind nord, va traversa râul Ialomița și râul Prahova și va continua până la sud de Dumbrava (unde se va intersecta, printr-un nod rutier, cu viitoarea autostradă A5, Ploiești – Focșani), punct din care va avansa spre nord-vest, trecând peste DN1 la Bărcănești, la sud de Ploiești, localitate pe raza căreia se va realiza și legătura cu drumul național.

Finanțarea este asigurată de Guvernul României, valoarea proiectului se ridică la 238 milioane Euro, execuția și proiectarea au fost câștigate, prin licitație, de consorțiul format din companiile UMB Spedition, PA&CO International, Euro Construct Trading ’98 și COM-AXA, iar termenul oficial de finalizare a lucrărilor este iulie 2010. Este singurul tronson de autostradă executat de firme românești.
Cronologia evenimentelor și a activității de construire

Pe data de 15 septembrie 2006, consorțiul format din companiile UMB Spedition, PA&CO International, EuroConstruct Trading `98 și COM-AXA a câștigat licitația pentru Tronsonul Moara Vlăsiei – Ploiești cu oferta de 200 de milioane euro, la licitație mai participând alte 3 companii din Uniunea Europeană.

Contractul a fost semnat pe data de 25 octombrie 2006, fază în care, în următorul an, constructorul își asuma plata garanției de 10% din valoarea lucrării, iar beneficiarul, finalizarea procedurii de expropriere și obținerea autorizației de construcție. Începerea lucrărilor a avut loc pe data 15 martie 2007 fără ordinul de începere a lucrărilor, din cauza neplății garanției în valoare de aproximativ 20 milioane de euro.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis de CNADNR pe data de 27 iunie 2007, termenul contractual de finalizare devenind astfel iunie 2010. În iunie 2009, Ministerul Transporturilor organizează o licitație de extindere la 3 benzi pe sens a porțiunii de 25 de km dintre Moara Vlăsiei și Dumbrava, licitație la care 7 companii și consorții își depun oferta, dar care este suspendată două luni mai târziu din motive tehnice și legislative, privind accesul companiei câștigătoare pe șantierul vechilor constructori și drepturile asupra proiectului tehnic.
În aprilie 2011, ministrul transporturilor Anca Boagiu a acuzat constructorii tronsonului de abandonarea lucrărilor, în timp ce aceștia cereau o nouă amânare și suplimentare a costurilor. Ministerul a trimis acestora notificări de reziliere a contractului.

Ulterior, după o serie de negocieri între minister și companiile constructoare, s-a renunțat la reziliere, iar constructorii au acceptat să renunțe la majorarea cerută și să accepte termenul de 15 decembrie 2011 pentru finalizarea lucrării.

Deși în luna decembrie 2011 se ajunsese la un stadiu aproape final, autostrada nu a putut fi deschisă la termenul asumat din cauza unui singur pod care nu fusese terminat, de aceea deschiderea ei a fost anunțată pentru primăvara lui 2011.

Tronsonul Ploiești – Comarnic și Comarnic – Brașov
Tronsonul Ploiești-Brașov nu a fost încă început, ministrul transportului sperând că ar putea fi finalizat până în 2014.

Porțiunea dintre Comarnic și Brașov urma a fi construită de un consorțiu format din firmele Vinci Concession, Aktor Concession, Vinci Construction Grand Projets și Aktor, lucrările trebuind să înceapă din luna februarie 2010.

Porțiunea Comarnic–Brașov urmează să aibă 55 km, din care 16 km de poduri și viaducte, 15 km de tuneluri și costurile estimate erau de 1,2 miliarde de euro. Contractul cu consorțiul Vinci-Aktor prevedea concesionarea administrării acestei porțiuni pe 26 de ani.

După câștigarea licitației, consorțiul a încercat să atragă fonduri pentru construire, dar nu a reușit și s-a văzut nevoit să renunțe la contract, la sfârșitul perioadei de trei luni în care putea renunța la contract fără penalizări.

Harta traseului proiectat al autostrăzii A3, România

Harta traseului proiectat al autostrăzii A3, România

Harta traseului proiectat al autostrăzii A3, România

Autostrada A3 reprezintă o autostradă în construcție, de 565 km, ce urmează să pornească de la București spre nord, să penetreze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să traverseze Podișul Transilvaniei pe diagonală, și să ajungă, prin nordul Carpaților Occidentali, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș.

Autostrada A3, România, indicator

Autostrada A3, România, indicator

Autostrada va lega orașele București, Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca,Zalău și Oradea.

Autoritățile române au împarțit Autostrada A3 în două proiecte independente : Autostrada București – Brașov și Autostrada Brașov – Cluj – Borș, intitulată și „Autostrada Transilvania”, punctul comun fiind orașul Brașov.