2012 consolidarea macro-economică a României la Forbes CEO Forum

2012 consolidarea macro-economică a României la Forbes CEO Forum

2012 consolidarea macro-economică a României la Forbes CEO Forum

Guvernul României reprezentat prin primul-ministru Emil Boc a susținut o alocuțiunea la prima ediție Forbes CEO Forum: “România 2012 – de la recesiune la relansare economică?” notând faptul că anul 2012 va fi cel care va marca definitiv consolidarea macro-economică a României

Mai jos puteți citi discursul integral al premierului:

Distinse gazde, doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc pentru invitație. Am să încerc să fac o prezentare scurtă, să punctez cele mai importante elemente pe care le consider necesare într-un asemenea context și să lăsăm şi timp pentru eventuale întrebări care, în orice dezbatere, reprezintă partea cea mai atractivă.
O să încep direct şi am să vă prezint foarte pe scurt situația: de unde venim, unde suntem şi unde mergem din punct de vedere economic. Acest grafic pe care l-am prezentat de mai multe ori arată foarte clar unde ar fi fost România dacă în anii 2010, 2011 nu ar fi luat măsurile de reformă şi măsurile de ajustare a deficitelor bugetare pe care le cunoşteţi. Astăzi, România ar fi avut un deficit de -14% în comparaţie cu deficitul în care se va încadra anul acesta, de -4,4%. Eu spun simplu şi direct: nu s-ar fi ajuns la -14%, pentru că nimeni nu ar fi împrumutat România pentru a-şi putea finanţa un asemenea deficit. Ştiţi foarte bine faptul că astăzi Grecia ar fi dat oricâţi bani să se poată împrumuta, numai că nimeni nu-i oferă, având în vedere lipsa reformelor structurale. Nici România, fără reformele structurale de care avea nevoie – şi o bună parte dintre acestea au fost făcute – n-ar fi primit finanţarea necesară pentru a-şi putea susţine deficitul cu care să-şi acopere cheltuielile statului. Deci, răspunsul este pragmatic: am fi ajuns în colaps economic, pentru că am fi fost în imposibilitatea finanţării deficitului de -14%.
În aceste condiţii, am avut în această perioadă trei adversari extrem de duri. Primul, cel mai dur și care se arată a fi continuare, este criza economică, despre care analiştii spun fără tăgadă că este cea mai gravă din ultimii 60 de ani; în al doilea rând, aşa cum am spus, dezechilibrele macroeconomice acumulate în decursul timpului, în special politicile din anul 2008, prin majorări succesive de salarii şi pensii fără acoperire în economie au dus, pe de o parte, la declanşarea de către UE a procedurii de deficit excesiv şi, pe de-altă parte, la accentuarea acestor derapaje macroeconomice; și, în al treilea rând, un stat nereformat, care practic şi-a dublat cheltuielile sociale, şi-a redus cheltuielile cu dezvoltarea şi investiţiile şi şi-a fundamentat un mod de dezvoltare bazat pe împrumut şi consum; și, nu în ultimul rând, aş mai spune faptul că nu a beneficiat şi nu a fructificat, aşa cum era normal, avantajul integrării României în UE. Fluxurile de capital străin, investiţiile care au venit imediat după integrare, în loc să conducă la o reformă a statului şi la ajustare în perioadă de normalitate a deficitelor structural, la noi a fost exact invers: am consumat mai mult decât am produs în condiţii de maximă creştere economică şi am accelerat derapajele structurale pe care le aveam. Dacă la aceste lucruri adăugăm faptul că a venit criza economică, România a fost pusă cu spatele la zid și nu avea altă alternativă, dacă dorea să nu ajungă în colaps, decât, în primul rând, să realizeze un echilibru între refacerea deficitelor structurale şi compensarea cu măsuri de susţinere a economiei, atât cât îşi poate permite România, România nu este nici Statele Unite, nici Germania. Şi, în condiţiile acestea, a putut, în perioada de criză, să-şi permită un singur lucru important: să direcţioneze mai multe resurse spre investiţii în detrimentul consumului şi să pună accent, aşa cum am spus, pe o politică bugetară fundamentată pe axa consumi cât produci şi ce împrumuţi duci în investiţii şi dezvoltare.
Datorită reformelor am reuşit să evităm derapajul economic major. Şi aş da doar câteva exemple. În materie bugetară, s-a redus numărul bugetarilor de la 1.398.000, cât erau în decembrie 2008, la 1.220.000, câţi sunt astăzi. Deci, o ajustare de aproape 180.000 de persoane. Dacă la aceasta adăugăm politica în privinţa reducerilor cheltuielilor cu personalul – de la 9,4% la 7,5% în Produsul Intern Brut, acest lucru spune foarte multe despre modul de reorientare a cheltuieilor bugetare. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să salvăm cota unică – un important intrument de creştere economică – şi am reuşit s-o salvăm. Guvernul a mers în Parlament, şi-a pus mandatul pe masă, pentru a apăra cele două obiective fundamentale: cota unică şi TVA-ul. În urma deciziei Curţii Constituţionale, am fost în imposibilitatea de a putea salva TVA-ul. Am fost nevoiţi, repet, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, să recurgem la majorarea TVA-ului. Şi nu a fost o bucurie pentru niciun membru al Guvernului, inclusiv pentru mine, să luăm acea decizie, pentru că, iniţial, Guvernul, dacă că amintiţi, a mers exact la ţintă şi a propus reducerea cheltuielilor acolo unde erau excese şi se acumulaseră, în decursul timpului, decalaje la salarii şi pensii. Nu mai insist asupra deciziei Curţii Constituţionale.
În privinţa relansării economice, aş vorbi doar de câteva măsuri pe care le-am avut şi le avem în vedere. Dincolo de programele guvernamentale cunoscute, Programul “Prima casă” sau Programul “Rabla”, aş aminti de programele care vizează susţinerea întreprinzătorilor – Cardul Kogălniceanu – sau măsurile utilizate prin instrumentele garanţiilor de stat sau ale ajutoarelor de minimis, oferite de către Guvern. La acestea aş mai adăuga Instrumentul Fondului de garantare şi contragarantare, prin care cel puţin 239.000 de locuri de muncă au fost salvate. De asemenea, măsura şomajului tehnic, aplicată în 2009 şi în 2010, a permis, de asemenea, salvarea a aproximativ 549.000 de locuri de muncă. Şi aceste măsuri explică de ce România, în toată această perioadă, şi-a păstrat un procent al şomajului cu două nivele sub limita Uniunii Europene. Şi, constant, România a avut şi are cu două procente şomaj sub media Uniunii Europene. Unde suntem? Da, România a ieşit din recesiunea economică, un prim pas spre ieşirea din criza economică. Ieşirea din recesiune este doar primul pas din cadrul ieşirii din criza economică. Am avut trei trimestre consecutive de creştere economică. Datele pe care le avem în acest moment ne arată că suntem în graficul creşterii economice de 1,5% pentru anul 2011 şi suntem în ţinta de deficit bugetar anunţat şi agreat cu organismele internaţionale, de -4,4%.
Ce avantaje prezintă România în momentul de faţă pentru investitorii autohtoni şi străini? Aş spune, generic, o vorbă americană: no news – good news. La prima vedere, nu spune nimic. Faptul că România nu figurează în niciun scenariu de risc major al Uniunii Europene, adică, nu sunt ştiri despre România cu privire la un potenţial de risc, acest lucru este un fapt pozitiv. A evitat acest lucru, repet, prin efortul românilor, din anul 2010. Pentru că, astăzi, ţări din Uniunea Europeană reiau măsurile pe care România le-a luat anul trecut. Dacă nu le-am fi luat anul trecut am fi fost nevoiţi să le luăm acum, cu consecinţe şi mai aspre decât în 2010. Datoria publică este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană: doar trei ţări au datorie publică în PIB mai scăzută decât România. Datele din 2010 ne arată că România avea 30,8%, în iunie 2011 era 31,5%. Oricum, cu mult sub media de 60% admisă de Tratatul de la Maastricht şi, evident, cu mult sub media de 80%, media datoriei publice a Uniunii Europene. Vă daţi seama ce ar fi însemnat deficitul de -14%, în condiţiile în care el ar fi fost finanţat. Însă o dată, repet, nu că s-ar fi ajuns la o depăşire de peste 60% a datoriei publice în PIB, eu spun că nu puteam să ne finanţăm o asemenea datorie publică în contextul economic intern şi internaţional. Era imposibil și având în vedere dificultăţile cu care se confruntă actorii internaţionali majori pentru finanţare.
Deficitul bugetar rămâne sub control în 2011 şi vom stabili împreună cu partenerii europeni, cu Comisia Europeană, în perioada imediat următoare, nivelul deficitului pentru anul 2012. Cu siguranţă, va fi sub 3%. De ce? Pentru că este un angajament al României în cadrul procedurii de deficit excesiv cu Comisia Europeană. În anul 2008, în urma deficitului de peste 5%, România a intrat, alături de alte ţări, în procedura de deficit excesiv şi şi-a stabilit un grafic împreună cu alte ţări din Uniunea Europeană de a ajunge la 3% din PIB. Anul 2012 este anul în care să ajungem la acest procent de deficit. De ce spun că e posibil să fie sub 3%? Pentru că avem o problemă cu companiile de stat – un alt domeniu nereformat în ultimii 20 de ani – , companii de stat care au acumulat în permanenţă arierate. Iar orice datorie a companiei de stat, în ultimă înstanţă, înseamnă o pierdere din buzunarul cetăţeanului, pentru că, potrivit regulilor Uniunii Europene, orice companie de stat care este finanţată cu mai mult de 50% din bugetul de stat trece pe deficit. Adică orice pierdere a acelei companii se plăteşte de la buget. Şi avem companii de stat care intră în această categorie. Acum se fac evaluări concrete la fiecare companie şi vom şti cât din procentul de 3% din PIB este afectat de companiile de stat. De aceea, deficitul va fi sub 3%, pentru că o parte din companiile de stat ne consumă această parte de deficit. Veniturile bugetare în PIB sunt, în 2010, 33%, vor fi 33,6% în 2011 şi, dacă la aceasta adăugăm faptul că exporturile au încă un trend ascendent, putem avea o imagine a unui alt avantaj pe care economia românească îl are. De asemenea, faptul că, în această perioadă de recesiune, România şi-a recâştigat, de exemplu, la Agenţia Fitch, statutul de investment grade, de ţară în care se poate investi, este un alt argument pentru ceea ce înseamnă România. În 2008, în an de maximă creştere economică, România şi-a pierdut statutul de investment grade, şi l-a recuperat într-o perioadă grea, de recesiune, şi se păstrează cu atâta greutate. Dar există determinarea totală a guvernului să-şi păstreze acest statut de investment grade şi vom vedea în final, prin ce măsuri.

ponderea investiţiiilor publice în Produsul Intern Brut

ponderea investiţiiilor publice în Produsul Intern Brut

Aş ajunge la un element, iarăşi, important: ponderea investiţiiilor publice în Produsul Intern Brut. În fapt, esenţa acestei reforme, pe care am promovat-o în aceşti ani, a fost reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului şi orientarea mai multor resurse spre investiţii. De ce? În contextul în care mediul privat şi-a restrâns investiţiile în această perioadă de recesiune, era nevoie ca statul să susţină acest gol printr-o şi mai mare implicare în investiţii publice. România, alături de Polonia, are cel mai mare procent din Produsul Intern Brut alocat investiţiilor: 33 de miliarde RON în 2010, 36 de miliarde RON în 2011 şi probabil peste 40 de miliarde RON sau în jur de 40 de miliarde RON în 2012. Repet, asta, în condiţiile în care nu am avut în aceşti ani o creştere economică de 8% ca în 2008, ci am avut o cădere de -7 în 2009 şi avem 1,5 în 2011, în condiţiile în care nu avem un deficit bugetar de -5,4% ca în 2008, ci -4,4% şi mergem sub 3% în 2012, iar dumneavoastră, poate mai mult ca oricine, înţelegeţi ce înseamnă ca odată cu reducerea deficitelor se mărești cheltuielile pe partea de investiţii. Înseamnă că, de undeva, trebuie să faci această economie, iar această economie s-a făcut din cheltuielile de funcţionare a statului, pentru a ajusta, aşa cum am menţionat, cheltuielile cu ceea ce se produce şi pentru a duce resursele spre investiţii şi locuri de muncă, cele care se împrumută, în esenţă. Inflaţia a ajuns aproape de media Uniunii Europene, iar rata şomajului, aşa cum am spus, este cu 2 procente sub media Uniunii Europene.
În plan internaţional, aşa cum am spus, în timp ce importante economii europene au o retrogradare a rating-ului de ţară pe diverse componente, România a reuşit să-şi recâştige statutul de investment grade.
În privinţa deficitului bugetar şi a datoriei publice. La productivitate, după cum puteţi observa, avem şi rămâne importantă şi imensă provocare, iar dacă aceasta o privim în context european şi mondial, avem şi mai clară poza a ceea ce trebuie s-o facă România în continuare şi direcţiile de acţiune. În primul rând, faptul că există un decalaj încă mare între productivitatea muncii din România şi cea de la nivelul Uniunii Europene, dar ceea ce este şi mai grav este decalajul de productivitate dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite. Cu alte cuvinte, dacă România, dacă ţările din Uniunea Europeană nu vor înţelege că fără productivitate nu vom reuşi să refacem decalajul faţă de America în această competiţie a globalizării, atunci, ca ţară membră a Uniunii Europene şi ca Uniunea Europeană, în ansamblu, nu vom reuşi în această competiţie globală. Cei care sunt în continuare susţinătorii fără rezerve a creşterii deficitelor bugetare pentru majorarea cheltuielilor sociale, au răspunsul în această poză. Ne vor duce la faliment, şi în România, şi în Europa. America a reuşit, atât cât a putut să reuşească, să menţină un nivel al productivităţii muncii la standardele pe care le vedeți, pentru că nu a intrat, aşa cum a intrat Uniunea Europeană, în goana politică după voturi, prin pomeni electorale, oferite de guvernele ţărilor respective. Şi România, din nefericire, în anul 2008, a atins culmile populismului din perspectiva pomenilor electorale date fără acoperire în economie. Şi politicienii, evident, trebuie să plătească. Au plătit şi vor plăti în continuare. Guvernul pe care-l reprezint şi-a asumat acest destin, de a lua măsuri care nu au nimic în comun cu tenta populistă sau populară, dar măsuri dure, necesare, care sunt convins că pe termen mediu şi lung vor fi apreciate. Sper ca şi politica să se schimbe în ceea ce înseamnă competiţia electorală viitoare, iar oamenii, după ce s-a întâmplat în România şi în Europa, să dea mai mult crezare politicienilor realişti, care spun adevărul în detrimentul altor politicieni care promit lucruri fără acoperire. Anul 2012 ne va da răspunsul la această întrebare. Ce urmează? Pentru că întrebarea dumneavoastră, pe care o aveţi, este extrem de directă. După ieşirea din recesiune, ce urmează, ieşirea din criză sau revenirea în recesiune? Se vorbeşte tot mai mult, la nivelul Uniunii Europene, de pericolul revenirii recesiunii în anul 2012. Eu spun că el nu este complet înlăturat şi oricând este posibil. Ce face România, în acest context? Un lucru este clar: nu poate fi imună la ceea ce se întâmplă pe pieţele europene şi mondiale, dar, în acelaşi timp, spun că este mult mai bine pregătită decât a fost în 2008, pentru a face faţă provocărilor care urmează în anul 2012. Pentru a evita revenirea României în recesiune, nu avem altă alternativă decât să continuăm reformelor, să nu facem niciun pas înapoi, să cheltuim cât producem şi ceea ce împrumutăm să ducem în investiţii. Fără susţinerea investiţiilor şi a locurilor de muncă, a dezvoltării, a cercetării şi inovării, România nu are şanse să reziste în competiţia europeană şi să evite recesiunea din nou.
La nivel guvernamental, deşi anul 2012 este un an electoral, nu există niciun fel de abordare electorală în politicile pe care le propunem anului următor. De ce? Pentru că românii au plătit prea mult cadourile otrăvite din anul 2008 şi nu trebuie să mai sufere încă o dată. De aceea, în prognozele bugetare, în politica pentru 2012, nu veţi găsi nimic care să aibă de-a face cu anul electoral 2012, cu toate consecinţele pentru ceea ce înseamnă partidele care compun Coaliţia. Dar cred că o coaliţie responsabilă tocmai printr-un asemenea mod de manifestare îşi poate demonstra credibilitatea, nu prin repetarea greşelilor trecutului.
Cel mai important element îl reprezintă prioritizarea investițiilor publice. Menționam că România are, alături de Polonia, cel mai mare procent din PIB alocat investițiilor publice. La fel de bine trebuie să înțelegem că nu orice investiție publică are efect benefic în economie și efect multiplicator pentru ceea ce înseamnă susținerea acesteia. Sunt peste 40 000 de investiții la nivel național și local derulate în România în ultimii 20 de ani. Milioane de euro se conumă doar pentru a conserva anumite lucrări începute, fără să se facă nici un pas înainte. Este foarte greu, din punct de vedere politic, să spui unui primar, unui președinte de consiliu județean că investiția nu mai poate fi continuată, pentru că și el are alegeri și trebuie să dea socoteală în fața comunității. Dar dacă vrem să fim corecți cu România, trebuie să avem curajul să facem acest lucru. Pentru nu se poate să continui și 40.000 de investiții și să finalizezi o bună parte dintre ele. De aceea, o decizie pe care am luat-o în guvern a fost aceea de a finaliza lucrările care se justifică, de a renunța la acelea care nu mai sunt necesare și de a evita cu orice preț cheltuieli care să decredibilizeze politica de investiții. Numai că investiții în această țară nu face doar Guvernul, fac și autoritățile locale. Și sunt peste 3000 de motorașe ale economiei locale generate de primării și consilii județene. Și aici trebuie să se înțelească că nu orice investiție într-o panseluță sau într-un parc dintr-o pădure aduce efect benefic economiei.
Al doilea lucru la care țin foarte mult și depinde de sănătatea economiei românești, o reprezintă managementul privat la companiile de stat. Oricâtă rezistență s-ar încerca dintr-o parte sau alta la acest demers, vă asigur că se va implementa. Pentru că fiecare român plătește pentru ineficiența companiilor de stat pentru faptul că plătim de la bugetul de stat această incapacitate a companiilor de stat de a fi pe profit. Prima soluție o reprezintă, așa cum am spus, managementul privat și soluția de a vinde acțiuni minoritare la diverse companii de stat ca o primă etapă spre un management performant și de a ne asigura că aceste resurse importante pentru economia națională sunt utilizate în concordanță cu interesul public.
În al treilea rând, utilizarea eficientă a garanțiilor și a ajutoarelor de stat. România nu are resurse precum alte țări din UE să pună la dispoziție fonduri de zeci de miliarde de euro sau sute de miliarde de euro. Are însă posibilitatea de a utiliza intrumentul garanțiilor guvernamentale pentru dezvotarea investițiilor și susținerea locurilor de muncă. A făcut-o și o va face în continuare. În acest context, un rol important îl reprezintă politica pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii. Cea mai mare problemă cu care se confruntă IMM-urile o reprezintă creditarea și finanțarea. Încercăm să ne corelăm politicile financiar-bugetare cu cele ale Băncii Naționale. Am pus la cale proiectul Cardului Kogălniceanu pentru a veni cu un sprijin în direcția IMM-urilor astfel încât să poată avea acces la creditare care reprezintă principala barieră a momentului pentru dezvoltarea lor. În același timp, debirocratizarea, simplificarea birocrației, alături de guvernarea electronică și în special prin impunerea unor declarații fiscale în manieră unitară care să reducă povara administrativ-fiscală a firmelor reprezintă de asemenea, o prioritate care este în curs de implementare.
Absorbția fondurilor europene – nu mai repet, pentru că este un lucru atât de cunoscut – reprezintă o şansă uriaşă pentru dezvoltarea economică a ţării. Sunt astăzi în implementare peste 14 miliarde de euro, bani din fonduri europene. România astăzi nu mai are o problemă cu contractarea, are o problemă cu implementarea proiectelor, aici nu şi-a atins obiectivul România. Adică sumele de bani primite de la UE, asta înseamnă că proiectul a fost realizat, depus, evaluat, aprobat, cu licitaţie făcută, lucrare executată, plăţi făcute de la buget, trimise la UE şi recuperare sumele de acolo. Acesta este ciclul unui proiect european. În etapa finală, a sumelor care să vină înapoi de la UE rambursate, aici România are cea mai mare problemă. Şi reprezintă prioritatea pe care o are şi actualul ministru al absorbţiei fondurilor europene.
La sfârşitul acestui an vom realiza demersul de a realocare a unor fonduri europene, adică ne vom uita cu maximă atenţie la capitolele unde fondurile europene şi-au arătat eficienţa, au fost cheltuite sau, dimpotrivă, nu au fost cheltuite şi nu aduc beneficii economiei. Pot să vă spun că o parte din fondurile europene, am decis în Guvern, ca, în urma procesului de realocare, să fie orientate spre un program economic extrem de concret – reabilitarea termică a clădirilor de locuit – utilizând inclusiv fonduri europene. Este o măsură care va sprijini mediul privat, întreprinderile mici şi mijlocii prin comenzi pe orizontală în economie, aduce beneficii şi cetăţeanului sub aspectul facturii la energia termică şi sub aspect, evident, de mediu şi edilitar, dă o altă înfăţişare blocurilor pe care le avem.

Combinat cu absorbţia fondurilor europene

Combinat cu absorbţia fondurilor europene


Combinat cu absorbţia fondurilor europene apare noul cadru al parteneriatului public-privat. Pentru prima dată România, are acum un cadru legal, stabil al parteneriatului public-privat. UE s-a construit, în mare, folosind instrumentul parteneriatului public-privat. Nici o economie din lume nu se poate baza doar pe resurse publice pentru a realiza investiţiile. Acest instrument prin care se realizează parteneriatul între stat şi mediul privat pentru realizarea celor mai importante obiective de investiţii trebuie să devină şi în România o realitate. Nu l-am folosit în aceşti ultimi 20 de ani, pentru că am fi putut avea şi autostrăzile necesare şi alte lcurări de infrastructură, de exemplu spitale de urgenţă, dacă acest instrument era utilizat. Nicăieri în Europa autostrăzile nu s-au făcut toate pe bani publici. România însă nu are nici o autostradă în parteneriat public-privat. Dar le va avea. Este adevărat că s-au înăsprit regulile Eurostat-ului în ceea ce priveşte regimul de parteneriat public-privat. Dar vreau să ştiţi că şi în acest cadru se pot realiza aceste lucrări fără probleme. Cele mai importante proiecte de parteneriat public-privat pe care Guvernul le are sunt în domeniul autostrăzilor, mă refer la Comarnic, Braşov, Sibiu, Piteşti, dar şi centura de autostradă a Bucureştiului, care vor fi promovate în acest regim. De asemenea, centrala de la Cernavodă, reactoarele 3 şi 4, centrala Țarnița- Lăpuşteşti din Transilvania sau canalul Siret-Bărăgan, sunt câteva din proiectele care au plecat la drum şi sunt în diverse faze de analiză în vederea promovării parteneriatului public-privat. La acestea adăugăm proiectele de investiţii pentru spitalele regionale de urgenţă şi, de ce nu, chiar şi a unui penitenciar în regim public-privat.

Dincolo de politica guvernamentală există foarte multă resursă la nivel judeţean şi local. Şi aici avem acum o discuţie foarte aplicată cu autorităţile locale de a le încuraja să folosească aceste instrument pentru a-şi putea realiza diversele obiective de investiţii de nivel local pe care le au.
În materie de autostrăzi, celor care de multe ori ne întreabă concret în ce s-au dus banii de investiţii, le dau doar un exemplu: în perioada 2004-2008 s-au finalizat 5 kilometri de autostradă, cu toţii ştim acest lucru. Până în acest moment, în 2009 – 2011, se circulă pe 90 de kilometri de autostradă și vor mai fi gata încă 32 kilometri până la sfârşitul anului, mă refer la autostrada Arad-Timişoara. Este un exemplu concret unde pot să se ducă banii din investiţii. Este doar un exemplu şi el poate fi multiplicat şi continuat şi cu altele de acest fel.
Energiile regenerabile reprezintă o importantă sursă de investiţii în România. Am adoptat, deja, în Guvern, cadrul normativ în concordanţă cu legea pentru promovarea şi susţinerea acestora.
Implementarea programului naţional de dezvoltare a infrastructurii vine în completarea bugetului de stat şi a fondurilor europene, ca un efort de modernizare a spaţiului rural românesc care are un potenţial extrem de mare. Şi în acest program, deja plecat la drum, cinci contracte au fost deja semnate, altele se află în fază de evaluare şi de licitaţie și va continua demersul de modernizare a spaţiului rural românesc.
Nu în ultimul rând, faptul că România menţine cota unică de impozitare şi faptul că are o predictibilitate fiscală – spun asta pentru că sunt foarte multe propuneri din partea mediului de afaceri, unele au fost înglobate în recentele modificări la Codul Fiscal. În acest moment putem conta pe o stabilitate macro-economică şi pe o stabilitate fiscală, care este un element fundamental necesar pentru orice om de afaceri care îşi face un plan pe termen mediu şi lung. Eu nu spun că politica fiscală din România este cea mai atractivă din UE, pot spune măcar că acum este stabilă, iar stabilitatea este de preferat în acest moment unor soluţii aventuriere care să arunce România din nou în recesiune.
În acest moment, cel mai important lucru este de a ne consolida bunul pe care l-am câştigat, această stabilitate despre care am vorbit. Şi dumneavoastră cunoaşteţi cu toţii cu ce preţ s-a realizat acest lucru. Anul 2012 va fi anul care va marca definitiv consolidarea macro-economică a României şi evitarea oricărei recesiuni sau, dacă se va aluneca pe panta populismului şi a derapajelor de politici care nu au acoperire în economie, ratăm o şansă unică de a ne consolida şi de a putea să avem un statut în UE. România mai are două avantaje majore, are două domenii care nu pot fi delocalizate: agricultura şi turismul. Am vorbit de atâtea ori în Guvern, nu pot fi delocalizate, nu se pot muta aceste domenii din România. Aţi putut observa, faptul că am avem un an agricol bun se datorează şi faptului că subvenţiile pentru agricultură s-au dat la timp, s-a utilizat instrumentul fondului de garantare agricol şi fermierii au putut să-şi utilizeze aceste resurse combinat, repet, cu un an agricol bun.
Trebuie să continue aceasta politică de acordare la timp şi de la buget a resurselor financiare pentru susţinerea agriculturii.
În domeniul irigaţiilor, canalul Siret-Bărăgan va fi un proiect de parteneriat public-privat extrem de sănătos şi de necesar ţării pentru a evita dependenţa producţiei noastre agricole de ceea ce se întâmplă de la o zi la alta cu vremea. Şi va fi un proiect care, vă asigur, va avea succes. Şi orice investiţie în agricultură va fi o investiţie profitabilă pe termen mediu şi lung. România, ştiţi bine, are capacitatea de a hrăni 80 de milioane de oameni. Şi încă suntem, din nefericire, importatori de produse agroalimentare pe scară masivă. Obiectivul nostru este să transformăm România dintr-o ţară importatoare într-o țară exportatoare de produse agroalimentare. Nu se poate face peste noapte, dar, pas cu pas, acest drum a fost pornit. La acelaşi lucru mă refer şi când vorbesc despre turism, despre potenţialul pe care îl are şi care, aşa cum am spus, nu poate fi delocalizat.
Vă mulţumesc pentru timpul dumneavoastră şi vă stau la dispoziţie pentru a vă răspunde la câteva întrebări.

xxx


Răspunsuri la întrebările care i-au fost adresate primului-ministru Emil Boc în cadrul Forbes CEO Forum
:
Întrebare: Vis-a-vis de anul 2012 care este la cotitură.

Emil Boc: Anul 2012 este un an crucial, decisiv, nu-l văd în roz, îl văd cu responsabilitate și dacă există o temere este temerea ca la nivelul clasei politice, să nu existe o repetare a greșelilor trecutului, și mă refer la anul 2008. Deci, dacă anul 2012 va fi la fel ca anul 2008, din punct de vedere al politicilor economice și electorale, România se va scufunda. Adică, nu are în acest moment alternativă decât de a nu face pași înapoi. Dar, dacă clasa politică, din diverse motive, nu va înțelege acest lucru și va crea o presiune de o asemenea natură pe bugetul de stat încât să se revină la politici populiste, fără acoperire în economie, atunci șansa de dezvoltare a țării va fi compromisă. Deci, dacă am o temere, am o temere legată de capacitatea clasei politice de a rămâne consecventă cu politica de stabilitate fiscală și de a nu promite lucruri care nu au acoperire în economie. Pot să vă spun însă că, din punctul de vedere al Guvernului, nu veți asista la derapaje de politici. Sper ca și la nivel parlamentar acest lucru să nu se întâmple.
/…./

am un miliard și vreau să-l investesc în România, în ce domeniu

am un miliard și vreau să-l investesc în România, în ce domeniu

Întrebare: Dacă trecem printr-o criză, acest lucru trebuie folosit pentru a învăța din asta, pentru a ne asigura că nu vom repeta aceleași greșeli și în viitor. Temerea mea este că trecem printr-o criză. Este o perioadă în care trebuie să ne spunem că, așa cum am făcut lucruri în trecut, nu putem să continuăm. Luăm un medicament foarte scump, să spunem, și important este ca după criză să fim mai sănătoși decât înainte. Aici cred că sunt de acord cu ceea ce a spus dl. prim-ministru și aș vrea să vă pun două întrebări dacă sunteți de acord.
Prima: după părerea dumneavoastră ce ar trebui să facă sectorul privat – știți că reprezint și Consiliul Investitorilor Străini – pentru a sprijini prioritățile pe care le-ați prezentat? Și cea de-a doua întrebare: dacă ne gândim la un investitor imaginar, care are de investit un miliard și care spune “am un miliard și vreau să-l investesc în România”, în ce domeniu, în ce sector credeți că ar trebui să investească, din punct de vedere politic? Asta ar fi cel mai important pentru o țară.

Emil Boc: La cea de-a doua întrebare: categoric investiția în infrastructură și în agricultură este cu siguranță o investiție care cu siguranță nu poate să-i aducă nici faliment, ci dimpotrivă, să-i dea perspective. În privința infrastructurii, într-un proiect de parteneriat public-privat major. În privința agriculturii, așa cum am menționat, de la proiectele de parteneriat public-privat la cele care înseamnă capacitatea acestei țări de a fi o resursă de a hrăni 80 de milioane de oameni și de a transforma România dintr-o țară importatoare într-una exportatoare de produse agro-alimentare. Deci, aici, este un spațiu de manifestare nelimitat din punctul nostru de vedere. În privința primei întrebări rămâne cea mai mare provocare creditarea și susținerea firmelor cu bani pentru derularea investițiilor. Faptul că foarte multe firme nu reușesc să își obțină de la bănci creditul necesar pentru finanțarea sau co-finanțarea proiectului european este o provocare și o mare problemă pentru mediul privat, pentru firme. De asemenea, faptul că s-au înăsprit condițiile de acordare pentru dezvoltarea unei afaceri, condițiile de acordare a unui credit, iarăși ne pune probleme majore combinat cu rata dobânzii care pune în dificultatea foarte multe firme. Aici eu cred că printr-o discuție Guvern – mediul privat – Bancă Națională, pentru că aici nimeni nu poate soluționa singur, deci, discuții Guvern – Bancă Națională –sistem bancar, am putea sprijini mediul privat pe o componentă care încă, repet, are foarte multe de suferit. Știu dificultățile pe care le au multe firme în absorbția fondurilor europene prin faptul că nu reușesc să își asigure co-finanțarea proiectelor pentru că fie nivelul garanțiilor este prea mic, fie că nivelul garanțiilor este extrem de sofisticat, fie pentru simplul fapt că nu sunt eligibile în noile condiții bancare pentru a putea obține banii necesari. Aici văd cea mai importantă provocare, din punctul meu de vedere.

Întrebare: Domnule prim-ministru, cred că ați pus degetul pe rană prin acest răspuns pentru că marea problemă a sectorului privat românesc și în primul rând a IMM-urilor este sub-finanțarea. Ori, aici Guvernul poate avea o influență majoră, pentru că problema stă în legislație. Atâta vreme cât Banca Națională are atât rolul de a face politica monetară, cât și rolul de a controla, supraveghea și reglementa sistemul bancar în interiorul ei se naște un conflict de interese. Între cele două funcțiuni există un conflict evident de interese. Ori, în țările foarte avansate – și mă refer la SUA sau Anglia – există SECU, EFESEI care reglementează întreaga industrie financiară, nu numai băncile, pe de o parte, complet independentă de instituția care face politica monetară, rezervele federale sau Banca Angliei. În această despărțire de funcțiuni stă rezolvarea problemei pe care dumneavoastră ați ridicat-o foarte pertinent înainte. România are, din păcate, o structură a sistemului financiar – nu mă refer doar la cel bancar – extrem de simplistă. Nu are nici instituții de credit locale, care să dea creditul la firul ierbii, acolo unde este nevoie la cel care are trei angajați, zece angajați, pe baza unei grile mult mai simple, mai puțin sofisticate decât o bancă transnațională. Ori, această deficiență vine din legea bancară care și ea trebuie modificată. Aceste, amândouă, inițiative legislative aparțin Guvernului. Tot ceea ce ne-ați prezentat înainte nu pot să nu fie aprobate de un liberal fără să aibă culoare politică: galben, oranj, în nici un caz roșu. Dar, ele reprezintă doar trecerea de la statutul de sugaci de care vorbeam înainte la primii pași liberi până la alerga mai e cale lungă. O ieșire din criză presupune măsuri extrem de hotărâte, de schimbare structurală a cadrului în care ne mișcăm. Și v-am dat un singur exemplu. Și dacă mi-ați permiteți v-aș mai da încă unul. Vorbeați înainte de garanțiile de stat. Garanțiile de stat, sigur, date Renault-ului sau Ford-ului ajută într-o oarecare măsură. Cei care au nevoie de ele sunt aceia mici, de jos, firul ierbii. Ori, pentru aceia trebuie găsit un criteriu pe care să-i alegi. Singurul criteriu real după părerea mea este crearea de locuri de muncă. Câte locuri de muncă a creat după 1 ianuarie 2010 până la 1 ianuarie 2013, să spunem, ca să stimuleze creșterea economică. Acestora, dacă pentru fiecare loc de muncă creat le dai, să spunem, 20.000 de euro în garanție guvernamentală, împiedici sistemul bancar să se mai țină în viață doar din finanțarea bugetului, din bondurile de trezorerie. Trebuie să înceapă să dea sistemului privat cu același risc, pentru că astăzi se ferește să o facă, iar aceste garanții nu costă bani. Cresc datoria publică, este adevărat. Cu cât? Cu 2 miliarde pe termen lung la 100.000 de locuri de muncă. Mie mi se pare ieftin dacă ținem seama și de faptul că jumătate din acești bani se întorc la buget prin taxe și impozite.

Emil Boc: Ce a putut să facă Guvernul în aceste condiții pe care și dumneavoastră le-ați descris. A fost în primul rând Fondul de Garantare și Contra-garantare de la IMM-uri care a sprijinit, dacă nu greșesc, peste 9.000 de firme în această perioadă 2009-2011, cu garanții pe care le-a putut utiliza întreprinzătorul mic și mijlociu și am prezentat câte locuri de muncă au reușit să salveze, peste 500.000 de locuri de muncă să salveze sau să creeze. Deci, Fondul de Garantare.
Al doilea instrument pe care îl avem la dispoziție este acesta al ajutoarelor de stat și apoi o să trec la garanții. Potrivit schemei guvernamentale, firmele care creează minim 50 de locuri de muncă și realizează o investiție de minim 5 milioane de euro beneficiază de ajutor de stat mergând până la 50% din realizarea investiției, în funcție de numărul locurilor de muncă. Evident că sprijinul poate merge dacă se creează peste 300 de locuri de muncă și peste 100 milioane de euro investiții. Schema de ajutor de stat a funcționat și importante companii care au generat și generează afaceri și locuri de muncă în România au primit și primesc sprijinul din partea statului. Așa cum am spus, în al treilea rând, instrumentul garanțiilor de stat, care s-au alocat pentru câteva întreprinderi sau domenii strategice, industria auto fiind un domeniu strategic cu șanse importante în România și a beneficiat de această susținere a statului, dar și Oltchim, de exemplu, care se află tot într-o asemenea procedură. Sperăm cât de curând, de exemplu, și în cazul Oltchim să putem demara procedura de privatizare, astfel încât această companie importantă a statului pentru tot ce înseamnă sistemul respectiv, să beneficieze de susținere. Deci, instrumentul garanțiilor de stat.
În al patrulea rând, este vorba de ceea ce Ministerul de Finanțe acordă ajutoare de minimis, o politică promovată în 2009-2011. Noul program cardul Kogălniceanu adresat tot IMM-urilor pentru a le facilita în limita a 30.000 de euro accesul la creditare. Programul pentru tinerii întreprinzători care generează o afacere cu sprijin de 10.000 de euro și garanții de stat pentru derularea afacerii. Programul Start-up pentru firmele care sunt în primii ani de activitate pentru a le susține dezvoltarea. Programul de afaceri cu incubatoarele pentru a genera iarăși susținerea firmelor care au idei și generează locuri de muncă, urmând ca după aceea să vină altele în loc, prin mecanismul incubatoarelor de afaceri. Toate acestea nu pot însă suplini faptul că problemele de piață, de bancabilitate, și mai ales de cash-flow a firmelor încă sunt o realitate pregnantă. Aici rămân deschis la o soluție pentru a veni și cu alte măsuri suplimentare prin care să sprijinim firmele cu acces la creditare și cu resursele necesare. IMM-urile sunt motorul acestei dezvoltări economice pentru că ele generează pe orizontală sute de mii de locuri de muncă și sunt acelea care ne asigură dezvoltarea.

semnal de alarmă de la Nokia

semnal de alarmă de la Nokia

Întrebare: Tocmai am primit un semnal de alarmă de la Nokia, ceea ce primim în fiecare lună sau în fiecare trimestru, este un alt semnal de alarmă, anume declinul investiţiilor străine directe. Precum ştim deja, sunt restanţe uriaşe în ceea ce priveşte investiţiile in România, mai ales în sectorul energetic. Cum veţi rezolva acest lucru şi veţi atrage investiţii în continuare , în România, pentru a accelera economia?

Emil Boc: Sunt două proiecte, în primul rând, aşa cum am menţionat cel cu privire la sursele de energie regenerabilă, aprobat de guvern, câteva miliarde de euro vor veni astfel în economia românească, potrivit datelor furnizate de Ministrul Economiei şi în acelaşi timp, procesul de vânzare a pachetelor de acţiuni minoritare în companiile de stat vor constitui o altă posibilitate de îmbunătăţire a investiţiilor directe în România.

Întrebare: Veți vedea și în prezentarea mea că “insolvență” este un fenomen astăzi în România. Sunt peste 30.000 de companii în insolvență. Din materialul nostru o singură idee aș desprinde și anume faptul că, din experiența pe care am acumulat-o deja în acest domeniu, care se dezvoltă și care are doi ani vechime, insolvența, pentru că înainte de 2008 nu putea discuta despre restructurare, ci doar de falimente. Însă veți vedea, noi venim cu o idee extrem de ambițioasă, ca să spunem așa, și anume că această restructurare a companiilor de stat de care se tot vorbește, inclusiv aducerea de manageri privați, din punctul nostru de vedere și vom prezenta și avantajele, ar trebui să se facă dublată de o procedură de insolvență. De ce? Pentru că legea noastră a insolvenței este făcută pe model american care are drept scop salvarea companiei, punerea ei sub protecție față de către creditori. Am rugămintea, domnule prim-ministru, ca concluziile noastre să fie analizate și poate vor reprezenta o bază bună pentru niște inițiative legislative sau pentru niște măsuri guvernamentale.

Emil Boc: Pot să vă asigur de acest lucru. Știu că introducerea managementului privat este prima etapă, nu și ultima, în ceea ce înseamnă reformarea companiilor de stat. Acum încercăm să găsim soluțiile pentru a putea să înceapă anul 2012 într-un context în care managementul care există la companiile de stat să poată să-și demonstreze viabilitatea, și, prin diverse scheme pe care le discutăm acum cu Uniunea Europeană, să putem compensa o parte din datoriile pe care le au, astfel încât să poată începe și procesul de restructurare, dar și procesul de management adevărat în anul 2012, încercând să scăpăm de tarele trecutului. Pentru că, într-adevăr, timp de 20 de ani – dacă veți urmări cifrele economice – la aceste companii de stat s-au adunat mai multe sau mai puține datorii în special provenind de la un management care nu a avut de-a face cu performanța, ci cu satisfacerea clientelei politice. Este dureros, dar asta este realitatea. A trebuit să punem și aici degetul pe rană așa cum am fost obligați și în alte domenii. Nu am făcut referire în intervenția mea la Codul Muncii care cred eu că reprezintă, iarăși cred eu, un element important pentru ceea ce înseamnă atragerea de investitori și susținerea investițiilor. Pentru că un cadru flexibil al raporturilor de muncă este un stimulent pentru a atrage un investitor. Iar deja putem spune că, prin implementarea noului Cod al Muncii, ne-am atins acest obiectiv de flexibilizarea raporturilor de muncă și de a putea să oferim o altă perspectivă angajatorilor și angajaților prin noua legislație pe care am implementat-o deja.

Întrebare: Sunt absolut de acord cu comentariul primului-ministru cu privire la sistemul de taxe în general. În prezent, ne bucurăm de o lungă perioadă de stabilitate care este foarte importantă pentru investitorii străini şi pentru antreprenorii români de asemenea. Primul-ministru a făcut un comentariu la care aş dori să intervin puţin, a afirmat că preferă stabilitatea experimentelor. Cu siguranţă că suntem cu toţii de acord cu acest lucru, dar, experimentele nu sunt singurul răspuns la necesitatea găsirii unor alternative pentru a atrage investitorii şi a stimula economia. Întrebarea mea este: lucraţi în prezent, sunteţi interesat sau preconizaţi măsuri fiscale orientate cu precădere pentru a intensifica activităţile economice, a creşte consumul, pentru a menţine stabilitatea, dar vor avea impact asupra creşterii economice viitore din România?

Emil Boc: Răspunsul este da.

Întrebare: Ce fel de măsuri?
Emil Boc: În acest moment pentru a apăra ceea ce avem deja în sistemul fiscal, mă refeream la cota unică de 16 la sută care se numără printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, nu cea mai mică dar printre cele mai scăzute. Este important să o menţinem. Guvernul depune un efort imens să o menţină în actualul context european. Precum ştiţi, în Ungaria, TVA va ajunge la 27 la sută de la întâi ianuarie anul viitor, faţă de 24 la sută cât este limita în Uniunea Europeană, va fi o excepţie din câte am înţeles. Obiectivul nostru este aşa dar să păstrăm ceea ce avem, apoi, în contextul acestei stabilităţi, dacă economia va da semne pozitive, iar prognozele noastre le vor confirma, ne putem gândi în 2012 la o politică de reducere a contribuţiilor sociale, dar numai dacă economia va permite o asemenea măsură. Această decizie de reducere a contribuţiilor sociale este în permanenţă în analiza noastră, deoarece admit că sunt destul de mari, dar trebuie să luăm aceste măsuri într-un context care să ne ofere certitudinea că nu producem în acel moment efecte negative pentru buget sau pentru economie. Implementarea acestei prime măsuri se află în atenţia noastră, sperăm să găsim contextul adecvat în 2012, dar nu vă pot spune cu precizie acum când va fi acel moment.

Emil Boc: Piaţa de capital are încă loc de manifestare suplimentară. Guvernul a decis să sprijine acest demers prin vânzarea pe bursa a acţiunilor minoritare ale unor companii de stat importante, precum Transelectrica, Romgaz, Transgaz; va relua şi Petrom-ul, în 2012, pentru a putea susţine piaţa de capital care într-adevăr trebuie să-şi capete rolul în economia românească. Aş mai menţiona faptul că datele UE, prezentate recent, în privinţa riscului fiscal poziţionează România cu 0,54 de puncte, nivel care este apropiat de media UE, de 0,51 de puncte. Dacă ne amintim că Grecia are un risc de 1,2 sau Italia de 0,88, acest lucru spune ceva despre faptul că România poate reprezenta o importantă alternativă pentru investiţiile străine, inclusiv din perspectiva riscului fiscal şi a faptului că indicatorii macroeconomici, împreună cu datoria publică în PIB, coroborat cu, spun eu, un cost al forţei de muncă ce face din România o ţară care îşi poate menţine atractivitatea pentru investiţii, cei care vor investi în România acum şi în ani următori vor fi principalii beneficiari în momentul în care România şi Europa vor ieşi din criză. Pentru că, încă, România are aceste domenii despre care am vorbit: agricultură, turism, energie regenerabilă, infrastructură , domenii unde, prin parteneriat public-privat, se poate investi cu certitudine.

Întrebare: Eu cred cu tărie că astăzi problema principală în sistemul economic – financiar antreprenorial românesc este lipsa apetitului băncilor de a finanţa întreprinderile mici şi mijlocii de a credita cetăţenii români mai dinamic şi mai simplu. (…). În acelaşi timp, toţi ştim şi vorbim despre faptul că România este o piaţă în competiţie cu alte pieţe care atrag bani. Atâta vreme cât vecinii noştri, Ungaria, pun un bir pe bănci în aşa fel încât îngreunează viaţa lor cu zicala de a aduce bani statului şi a reîmpărţi veniturile din taxele bancare ridicate, cred că România încă stă foarte bine dar are şi oportunitatea extraordinară, mai ales în contextul înăspririi legii bancare din Ungaria de a face băncile din România, care sunt bănci europene nu sunt bănci româneşti, fac parte din UE dar totuşi pe cât fac parte din UE sunt cu un ochi mult mai atent către băncile mamă de acasă. Unele duc banii acasă, altele nu aduc îndeajuns, altele folosesc România ca o piaţă extrem de sigură de câştiguri mari şi sigure date din cauza bondurilor de stat. Ca atare într-adevăr aici pe de-o parte ar trebui bancherii să vadă oportunitatea, pe de altă parte într-adevăr Guvernul să fie mai ferm, pentru că pe lista aceasta extrem de pozitivă de măsuri de dreapta luate de Guvernul dumneavoastră, cred că măsura forţării băncilor de invesții şi de a pune banii în economia reală ar fi o măsură extrem de importantă.

Emil Boc: Mulţumesc foarte mult. Asta este şi provocarea pe care o avem în faţă în momentul acesta. Am aici colegii de la Finanţe care sunt convins că, pe parcursul acestei conferinţe, vă vor da şi alte informaţii suplimentare legate de preocupările Guvernului, de a putea eventual înfiinţa chiar şi anumite soluţii financiare, fonduri pentru a genera investiţii.

Întrebare: Mă bucur să revin la sectorul energetic. Aţi menţionat predictibilitatea şi alegerile care se apropie. Să fiu sincer, întreg sectorul se teme de anul ce vine, deoarece ne temem că influenţele politice asupra sistemului, asupra ANRE, vor fi foarte puternice anul viitor. Ne temem în ceea ce priveşte stabilitatea si predictibilitatea, şi cum vom fim siguri că agenţia de reglementare va acţiona independent de influenţele partidelor politice?

Emil Boc: ANRE acţionează independent, este parte a Acordului nostru cu UE şi Fondul Monetar Internaţional. În consecinţă, îşi elaborează politicile conform legii.

Întrebare: Acum un an de zile, din totalul companiilor de insolvenţă existau doar 2% companii care se puteau restructura sau în care existau tentative de restructurare. Astăzi aceste procent este de 4%. Un lucru bun şi unul rău, în primul rând lucrul bun că s-a dublat acest procent, lucrul rău este că încă suntem foarte departe de media europeană. Ceea ce spune eu este că trebuie transformată această cenuşăreasă de care fuge toată lumea, creditori, investitori şi aşa mai departe. Toată lumea când aude că este vorba despre insolvenţă fuge şi chiar trebuie folosită într-un mod extrem de pragmatic. Avem deja nişte soluţii şi vi le putem da, îmi pare rău că nu pot să prezint, poate colegul meu va face referiri punctuale. Avem o companie aflată în restructurare, în reorganizare judiciară, în judeţul Bihor care avea datorii peste 100 de milioane de euro care era cu un picior în groapă şi care nimeni nu îi mai dădea nici o şansă. Astăzi ea este contribuabilul numărul 1 şi are chiar şi medalii obţinute de la direcţia generală a finanţelor publice Bihor. De ce? Pentru că, prin această procedură de restructurare, i-am tratat problema de supraîndatorare pe care o avea şi în acelaşi timp am pus-o din punct de vedere operaţional pe plus. Ne gândim că având deja experienţa aceasta pe companiile private ar fi o provocare foarte bună, să vedem dacă, şi în cadrul companiilor de stat care au aceleaşi probleme – supraîndatorare şi activitatea operaţională în pierdere-, dacă poate fi aplicată acest produs de insolvenţă. Însă aici avem nevoie în primul rând de voinţă politică pentru că, de oricâte ori a ajuns subiectul în această latură a discuţiei, ce ar fi să încercăm o insolvenţă la o companie de stat de fiecare dată din alte raţiuni decât cele economice şi pragmatice de salvare a companiei şi de îndestulare a creditorilor, într-o măsură cât de poate de mare, acest subiect a fost evitat. Noi credem că, dacă se face o analiză pragmatică, putem demonstra că insolvenţa reprezintă o soluţie care să dubleze încă odată managementul privat. Deci este neapărată nevoie pentru că un politician în insolvenţă nu este un manager, să zicem Oltchim sau aşa mai departe, dar el poate dubla şi are altă forţă prin care să asiste un manager privat în această procedură de eficientizare a companiilor de stat. Eu aştept să văd dacă avem un ecou la această invitaţie pe care noi o facem şi avem toate datele şi în cazul în care suntem ascultaţi putem demonstra că avem dreptate.

Întrebare: /…/ Cifra de 95% din finanţare din sectorul bancar, 5% din piaţa de capital nu poate face să supravieţuiască economia României în cazul unei crize, spre care ne îndreptăm din păcate. Al doilea val de recesiune – și nu mă refer la România, ci la Europa, este garantat. Problema este dacă va fi o cădere sau o prăbușire(…). Finanțarea corectă a sectorului privat înseamnă schimbarea legii bancare, altfel nu se poate. Împărțirea celor două funcțiuni în așa fel încât piața de capital să fie reglementată de un singur organism, un organism de reglementare cât se poate de neutru și care să o lase să funcționeze. Cred că România are o mare șansă în rezervele naturale pe care le deține, și mă refer, în primul rând, la cele de hidrocarburi neconvenționale. (…)
Aceste 3 direcții strategice: una internă legată de finanțarea economiei private, a doua legată de resurse…iar a treia: poziția geostragetică, mi se par niște atuuri extraordinare care trebuie folosite cât mai rapid cu putință. Nu e vorba de luni sau ani ci de zile și săptămâni. O ordonanță de urgență care să schimbe conținutul Legii bancare sau să creeze stimulentul natural acordat celor care fac locuri de muncă este o chestiune de zile.(…)
E nereal, ne amăgim singuri dacă noi credem că există o impenetrabilitate între interior şi exterior. Cum poate BNR să susţină că sunt bănci româneşti cu capital străin?! Sunt bănci posedate de alte instituţii de credit în străinătate către care transferurile se pot face înăuntrul bilanţului, în afara bilanţului, prin zeci de metode contabile, în aşa fel încât ele n-au capital. Recentele desfăşurări în Grecia, dar mai mult, din păcate, şi în Austria iată că se întâmplă şi nu se poate conta pe sistemul bancar românesc.

Emil Boc: Eu nu spun că unele dintre lucrurile pe care le-aţi menţionat nu sunt corecte, dar nu pot fi totuşi de acord că nu avem încredere în sistemul bancar românesc. Eu cred că, în acest moment, trebuie să avem încredere în sistemul bancar românesc, Guvernul îşi corelează politica fiscală cu cea monetară a Băncii Naţionale, că şi aici este loc de îmbunătăţire, este o altă temă. Dar aş fi un pic mai optimist în privinţa credibilităţii sistemului bancar românesc.